luni, 19 ianuarie 2009

Berbec


Intrarea planetei Jupiter in semnul Varsatorului te ajuta sa-ti faci prieteni noi, sa te bucuri de intelegerea si sprijinul lor. Realizarile profesionale si confortul sunt gandite pe termen lung, interesul principal fiind legat de implementarea si exteriorizarea idealurilor.

Profesional
Vei avea foarte mult de lucru, in sens cantitativ dar si calitativ fiind necesar un efort sustinut pentru a reusi tot ce-ti propui. Nu se poate spune ca te poti lauda de sprijin din partea colegilor, asa ca bazeaza-te doar pe fortele tale proprii. Cele mai multe initiative si activitati vor fi in luna mai, cand practic reusesti sa te faci remarcat. Insa, concret, in luna decembrie, spre sfarsit, se intrevad avansari sau recunoasterea eforturilor pe care le-ai depus sustinut, intregul an.

Financiar
Chiar daca se anunta un an de criza, se poate spune ca in ceea ce va priveste nu sunteti afectat. Este chiar posibila rezolvarea unor datorii mai vechi sau chiar relaxarea financiara. Cu toate acestea, este important sa fiti atent la investitii, mai ales in primele luni ale anului. Luna iunie este, in schimb, cea mai propice castigurilor, fiind si perioada in care se vor derula cu multa usurinta contractele si afacerile. Si luna noiembrie poate fi la fel de buna, cu conditia de a fi respectat termenele de plata si de va fi onorat la timp obligatiile, altfel veti avea bani dar veti fi coplesiti de solicitarile de reglementari financiare.

Sentimental
La acest capitol se poate spune ca nu sunteti niciodata in criza, dar vesnic agitati si oarecum nemultumiti. Starea de neliniste se rasfrange asupra relatiei si face ca anul acesta sa se afle sub semnul tensiunilor sau discutiilor. Toate nemultumirile acumulate se vor revarsa incepand cu luna octombrie, cand este nevoie de extrem de multa prudenta si rabdare pentru a depasi dificultatile.

Sanatate
Vitalitatea este foarte buna, aveti energie si va refaceti cu usurinta in urma micilor raceli inerente sau a crizelor. Totusi, stomacul va poate ridica probleme importante, mai ales daca nu respectati orele de masa si mancati in graba sau doar hrana rece. Se mai pot activa probleme mai vechi cu dintii sau cu oasele. Este important sa fiti foarte atenti la consumul de lichide, pentru a evita problemele cu rinichii.

Niciun comentariu: